mami, dar sambata viitoare mai vi sa ma ti in brate ?

In urma cu ceva vreme ( adica vreo trei ani ) in liceul din Cisnadie se desfasura un proiect de voluntariat pentru orfelinatul din oras. Am fost uimita ca spre deosebire de liceeni, picii din generala au raspuns prompt la ” provocare ” , iar aceasta provocare consta in ati petrece doua ore pe saptamana cu acei copilasi nepastuiti de soarta. Aveau de toate ( ma refer la conditii), insa le lipseau caldura si dragostea unui camin stabil… Din toata experienta aceasta eu am ramas cu acel ” mami, dar sambata viitoare mai vi sa ma ti in brate? „, ochii aceia negri ce implorau m-au invatat multe: ca un copil nu se arunca pur si simplu intr-o institutie de stat si mai ai si impresia ca daca ai facut asta nu mai ai nici o responsabilitate fata de acest suflet nevinovat… si sa va mai spun inca o poveste de acolo: o fetita cu un par negru ca smoala cu niste ochi mari si un ten foarte alb care daca ii spuneai o poezie de doua ori, a treia oara ti-o recita cu mici greseli desigur… avea pe atunci 6 ani si inca trei frati, in acelasi orfelinat, unul mai frumos decat altul. Domnul fie cu cei ce isi tin copii aproape si care isi asuma responsabilitatea in cazuri de genul.

About ana-maria

Eu... Incep cu traditionalul „Ma numesc” : Andrei Ana – Maria. Am 20 de ani impliniti de curand. Incep sa deschid partial ( cel putin ) ochii spre a vedea cum este lumea de fapt ( am auzit prea multe variante asa ca m-am hotarat sa vad partea mea de adevar ).Am terminat anul trecut liceul cu note bune ( deja suna a lauda, insa tine cont ca nu am zis foarte bune ) si acum stau pe tuşa si ma gandesc spre ce sa ma indrept... multe posibilitati, dar prea multe pasiuni... si daca tot vorbim de pasiuni intentionez sa mentionez doar cateva pentru a nu te plictisi : lectura ( pune-mi o carte in fata si vei avea liniste pana o termin ), plimbarile lungi in padure ( si nu, nu dupa fragi sau cu cosuletul la bunica), copacii ( desigur de cauza aceasta imi plac padurile ). Ah era sa uit: poezia,in special cea simbolista ( nu din cauza ca are o tenta de tristete, ci datorita faptului ca este o adevarata arta sa descifrezi simboluri, iar exercitii pentru creier nu strica ). Si bine recunosc imi place si politica, insa doar atunci cand o discut cu tata. Despre defecte si calitati nu va vorbesc, am si unele si altele, insa nu tine de competenta mea sa ma pronunt. Ii las pe cei ce ma cunosc sa completeze. Sper sa va pleca articolele mele, voi incerca sa scriu cat mai des si cat mai bine. Un nesfarsit sir de multumiri celor ce binevoiesc „sa imi treaca pragul” si unul ceva mai lung celor ce vor avea ceva de comentat.
Acest articol a fost publicat în oameni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la mami, dar sambata viitoare mai vi sa ma ti in brate ?

  1. lui_eduard spune:

    Am avut si eu ocazia sa merg intr-un orfelinat, in Republica Moldova, la Donduseni. Eram un grup de vreo 20 de tineri, vreo 6 din Romania, restul din Moldova, iar 5 dintre ei, erau orfani care au fost candva in orfelinate si ei dar l-au cunoscut pe Dumnezeu, au crescut, si acum avand si peste 18 ani stau undeva in Chisinau.
    In acel orfelinat nu aveau contiile care poate le au cei din Romania, dar mi-a ramas intiparit in minte bucuria lor cu care ne-au primit. Am stat acolo o jumate de zi, am jucat jocuri, am facut lectii de scoala duminicala.. si abia atunci mi-am dat si eu seama cat de mult au ei nevoie de cineva care sa ii inteleaga, care sa le ofere dragoste neconditionata… care sa ii faca sa se simta acceptati

  2. ana-maria spune:

    adevarul este ca ar trebui sa invatam din greseli dar noi nu o facem… experienta aceasta mie una mi-a deschis ochii destul de mult… si e trist ca omul nu intelege notiunea de viata ( sau e prea egoist sa-si dea seama ca nu e vorba doar de el ) …

  3. Bia spune:

    experienţă zguduitoare am avut şi eu, vara trecută, petrecînd 10 zile într-o tabără cu copii asistaţi sociali. Orfani, săraci, nefericiţi, bătuţi, tăcuţi… El, Tata, a reuşit în cîteva zile – după ce mi-am revenit din şocul provocat de cunoaşterea lor – să îi facă să se simtă iubiţi.

    Eram cea mai mică dintre lideri şi cea mai plîngăcioasă…🙂
    Poate de aceea mîncam cu ei, dormeam cu ei, înotam cu ei, mă jucam cu ei, le ştergeam nasul, lacrimile, le zîmbeam, îi strîngeam în braţe, le spuneam poveşti, le citeam din Biblie..şi ale lor sărutări au fost şi mi-au rămas ce am mai scump în viaţă.

    Bijuterii ale Lui, care m-au făcut să îmi dau seama că…am prea mult. Sunt mult prea binecuvîntată, mult mai mult decît merit. Datorită lor am învăţat să fiu recunoascătoare pentru orice „izbitură” de la viaţă. Durerile şi necazurile, lipsurile şi încercările au devenit pentru mine doar momente de atenţie din partea Lui. Da, îmi acordă atenţie, să mă înveţe mulţumirea, să mă înveţe răbdarea, să mă înveţe credinţa…

    Nu vreau să lungesc comentariul peste măsură. Copiii ne învaţă atît de muulte, iar mie îmi sunt ..vitali.
    Înainte să plec din tabără, am plîns o noapte întreagă, doar pentru că El mi i-a dat o săptămînă şi acum..mi-i lua. Vroiam să-i am pe toţi lîngă mine. Mi-ar fi fost mai uşor acum să trec prin zi, prin noapte…

    Şi cu siguranţă, dacă aş fi fost eu „mami” cea întrebată de ei, aş fi mers şi sîmbătă, şi duminică, şi luni, şi marţi, şi miercuri, în fiecare zi să îi ţin în braţe…

    Dar ştiu că… Îi ţine El, Tatăl meu şi al lor.

  4. ana-maria spune:

    copii sunt cei de la care ar trebui sa invatam… in definitiv Mantuitorul ne-a spus sa fim precum niste copii… si o astfel de experienta ar trebui sa schimbe oameni. este bine sa vedem astfel de lucruri caci doar asa am putea sa nu repetam greselile unora sau chiar ale noastre, chiar daca sunt sfasietoare aceste intamplari… mersi mult de comentariu… si da aveam vreo 16 ani cand acel copilas mi/a spus mami. Domnul fie cu tine

  5. Alexander spune:

    Noi ca si oameni maturi mai dorim si tanjim sa fim Purtati pe Bratele puternice ale lui Isus ? sau incercam sa ne descurcam singuri , fara purtarea lui de grija?

  6. ana-maria spune:

    Desigur fara providenta lui Dumnezeu nu ne putem descurca, iar daca incercam sa ne ridicam singuri decadem mai mult decat eram inainte ( si vorbesc din proprie experienta ). fara Dumnezeu suntem nimic, tarana si atat.

  7. corneliurotar spune:

    Se spune că, părinţii au inventat orfelinatele iar copiii azilele…când am auzit expresia asta m-am înfiorat

  8. ana-maria spune:

    infioratoare afirmatie, dar din pacate foarte adevarata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s