pagini murdare ale unei istorii mai putin stiute

O istorie apropiata – cronica unei luptatoare

21 Apr 2010 Scrie un comentariu

by ana-maria in pagini murdare ale unei istorii mai putin stiute

India. Ce poti spune despre aceasta tara a contrastelor, unde, desi abolita prin lege, repartitia pe caste este inca practicata, unde discrepanta dintre saraci si bogati este aidoma craterelor acvatice din Pacific, unde aproximativ un milliard de oameni isi duc traiul intr-o mizerie infioratoare alaturi de vreo cateva mii de oameni instariti ce traiesc imparateste, unde satele inca mai platesc regulat darii catre gruparile dacoite pentru a fi protejate de gruparile rivale?
In anul 1963 pe 10 august, se naste intr-un satuc sarac din India o fetita pe nume Phoolan. Facea parte din casta inferioara Shudra (cea mai joasa treapta a ierarhiei in India), provenind dintr-o familie foarte saraca. Cele doua aspecte, pe langa faptul ca era fata, trageau dupa sine o multitudine de neajunsuri.Membrii castei Shudra detinteau statutul de animale bipede, oricine dintr-o casta superioara avand drept de viata si de moarte asupra lor, fara a fi trasi la raspundere. Pentru o fetita in situatia ei era dificil.
La zece ani Phoolan este obligata de varul ei, Mayadin (care devenise seful familiei), sa se marite cu un anume Putti Lal (un betiv si batatus obscur in varsta de 35 de ani) pentru ca protestase in fata familiei si a satenilor impotriva rudei sale. Motivul protestului a fost o bucata de pamant pe care varul ei o vanduse si pentru care fetita isi cerea drepturile. Dupa trei ani de violuri din partea sotului violent si de batai, Phoolan fuge in jungla, comitand astfel cea mai iremdiabila gresala in fata societatii din care facea parte. Divortul se pronunta , parintii fetei sugerandu-i ca singura cale de a spala rusinea familiei este sinuciderea. Copila isi ia viata in propiile maini si hotaraste sa traiasca in jungla neincetand sa isi ceara drepturile, pe care la scurt timp le va primi datorita unui verdict favorabil din partea curtii de judecata.
Lucrurile insa se schimba dramatic in momentul in care varul acesteia se razbuna (anul 1979). Copila este acuzata ca ar fi furat ceva din din casa rudei sale. Desi obiectele nu sunt gasite asupra faptasei, Phoolan este retinuta de politia locala si este supusa timp de trei zile la violente de neimaginat. Dupa detentie este eliberata si se reintoarce in sat unde realizeaza ca nu are parte de sprijinul nimanui.
Mayadin este necrutator si pe la inceputul anilor ’80 trimite o trupa de dacoiti sa o rapeasca pe Phoolan, promitandu-i-o lui Babu Gujar, un membru al castei superioare Thakur, sef peste cea mai temuta banda dacoita din nordul Indiei. Situatia se schimba in favoarea copilei, cand Vikram Mallah (al doilea din ierarhia gruparii dacoite) se indragosteste de ea, iar in noaptea in care Babu Gujar intentiona sa o violeze la randul sau, Vikram il ucide si trece la conducerea grupului de dacoiti. Alaturi de Vikram, Phoolan invata sa manuiasca armele si impreuna comit o serie de atentate asupra celor bogati, razbunandu-se si pe cei din satul natal al copilei ( Mayadin si Putti Lal fiind ucisi in fata satenilor pentru cruzimea cu care o tratasera pe Phoolan).
Perioada de bunastare se opreste brusc, la scurt timp Vikram fiind ucis de membrii castei Thakur, iar tanara este luata captiva si dusa in satul Behmai. Acolo este violata si batuta in mod repetat timp de trei saptamani. Este salvata de doi dacoiti din casta sa care o duc la un vraci din jungla. Astfel scapa din nou din mainile crude ale destinului. Acum tanara incepe o adevarata ofensiva impotriva dusmanilor sai, in fruntea unuei alte grupari dacoite. Faptele sale nu trec neobservate de catre autoritatiile vremii, punandu-se o recompensa de 10.500 $ pentru prinderea ei.
Phoolan lupta pentru milioanele de fetite casatorite pe interes de familile lor. Ajuta saracii, devenind protectoarea celor care nu aveau nici o speranta in alta parte. Toti cei neindreptatiti de soarta o aclamau pe ea ca fiind ingerul razbunator (Phoolan-Devi) o intruchipare a fioroasei zeitati Kali.
In ciuda recompensei substantiale, Phoolan nu este tradata si de abia in 1983 reperata de oamenii legii si afland ca la conducerea guvernului indian se afla o femeie, Indira Gandhi, tanara luptatoare se preda. Conditiile impuse de aceasta denota faptul ca exerciata o influenta importanta asupra opiniei publice ( Phoolan cere ca membrii gruparii pe care o conduce sa nu primeasca mai mult de 8 ani inchisoare, sa nu fie condamnata la moarte, fratele ei urmand sa primeasca o slujba in cadrul guvernului, etc).
In momentul arestarii cei 300 de politisti trimisi isi dau chipiurile jos in semn de respect pentru Phoolan, intreaga scena fiind filmata de catre jurnalistii trimisi la fata locului.
Procesul tinerei dureaza 11 ani, primind 48 de capete de acuzare. In tot acest timp Phoolan fiind operata de chisturi ovariene si suferind de histerectonie datorita abuzurilor sexuale repetate.
In 1994 este eliberata conditionat, iar de aceasta data lupta sa impotriva discriminarii de orice fel ia o forma mai pasnica, initiind proiecte pentru ajutoarea celor aflati in dificultate ( de exemplu Proiectul Ekalavya Sena, membrii acestuia fiind fosti dacoiti ce predau satenilor arta autoapararii).
In 1996 este aleasa in Parlamentul Federal cu 50.000 de voturi, fiind sustinuta de partidul Samajwadi. In 1999 este realeasa in parlament.
Pe data de 25 Iulie 2001, Phoolan-Devi este impuscata mortal in fata resedintei sale. Ucigasii sai erau Sher Singh Rana, Dheeraj Rana si Rajbir Rana, toti membri ai castei Thakur si rude ale celor executati in satul Behmai. Cei trei au fost prinsi ulterior. Sher Singh Rana declara ca a urmarit sa razbune vietile celor ucisi in Behmai. Ceilalti doi declara pur si simplu ca nu se puteau impaca cu gandul ca o femeie dintr-o casta inferioara lichidase atatia Kshatria. Cei trei ucigasi sunt declarati eroi ai tuturor castelor superioare si onorati pentru “Restaurarea onoarei comunitatilor Kshatria” respectiv “Stergerea lacrimilor vaduvelor din Behmai”.

Nu vom afla niciodata daca Phoolan-Devi a fost cu adevarat incarnarea Zeitei Durga sau o umila femeie cu spirit de luptator adevarat. Acestea sunt parte din tainele Indiei. Stim sigur, conform martorilor oculari, ca Phoolan-Devi in momentul mortii a strigat:
- Jai Durga Mata ! (Victorie Zeitei-Mama Durga).

Sursa : www.descopera.ro

Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască

24 Feb 2010 Scrie un comentariu

by ana-maria in pagini murdare ale unei istorii mai putin stiute

Exodul 22:18:” Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască.”
Termenul “vrajitoare” provine (in acest verset) din limba ebraica “kashaph”, si inseamna a vorbi in soapta. Probabil ca asa cum e folosit in Exodul inseamna “cineva care sopteste o vraja” si incuraja pe evrei sa isi pastreze credinta (religia), neaderand la conceptiile triburilor vecine.
Acest lucru arata faptul ca Biblia (mai precis Vechiul Testament) condamna vrajitoria inca din (aproximativ) anul 560 î.Hr..
Prin 420 d.Hr. Sfantul Augustin de Hipona afirma faptul ca numai Dumnezeu ar putea suspenda legile normale ale universului. In opinia sa, nici diavolul nici vrajitoarele nu puteau interveni in nici un fel in viata omului (cu nimic magic). El indica faptul ca acest lucru este specific paganilor, acestia pun pret pe “o anumită putere divină, alta decât un singur Dumnezeu.”
Biserica medievala accepta mai tarziu viziunea Sfantului, dar nu ia o atitudine acerba fata de vrajitorie.
In 1208, Papa Inocenţiu al III-a a atacat crunt ereticii care credeau ca atat Dumnezeu cat si diavolul au puteri supranaturale, intre cele doua entitati ducandu-se un razboi invizibil ochiului uman, dar perceptabil sufletului. Propaganda Bisericii impotriva ereticilor a dus la o viziune complet noua asupra diavolului si a puterilor sale, masele de oameni incepand sa creada ca si raul este inzestrat cu puteri (perceptie care dainuie pana in zilele noastre).
Anul 1273 aduce noutati in ceea ce priveste spiritele rele. Toma de Aquino susţine că există demoni, care încearcă să conducă pe oameni în ispită, sexul si vrajitoria devenind noua imagine a diavolului. Apar mituri cum ca demonii fura samanta barbatilor, folosind-o pentru a concepe copii cu femeile. Astfel, diavolii nu cautau doar placerea proprie, ci si sa ispiteasca omenirea.
Multi adepti ai teoriei razboiului invizibil dus intre Demiurg si diavol au fost nevoiti sa fuga in Germania si in Savoia in jurul anului 1400. Au inceput torturile si marturisirile smulse cu forta erau ingrozitoare. Cei torturati aprobau faptele de care erau acuzati. Apar din nou afirmatii despre vrajitorie si adeptii ei, datorita acestor marturisiri (acuzatii torturati recunosteau faptul ca zburau pe o matura, se metamorfozau in animale, intretineau relatii sexuale cu necuvantatoarele, practicau diverse ritualuri malefice si ca diavolul preschimbat in diverse forme participa la intrunirile lor). Biserica incepuse ofensiva impotriva ereticilor, crimele impotriva acestora erau incet incet conturate.
In 1484 apare “Malleus Maleficarum” (Ciocanul vrajitoarelor) , carte scrisa la cererea directa a papei Inocenţiu al VIII-lea de catre Heinrich Kramer si Jacob Sprenger. Manuscrisul era un raport asupra activitatii vrajitoarelor si continea aspecte sinistre din practicile adeptilor diavolului. Dupa aparitia raportului, conceptiile credinciosilor se schimba din nou: daca pana atunci crestinii credeau ca vrajitoarele sunt inzestrate cu puteri (deci trebuiau evitate pentru a nu le cauza vreun lucru rau), acum erau incurajati sa vaneze si sa omoare orice om suspect de vrajitorie.
In urmatorii 40 de ani, “Malleus Maleficarum” a fost retiparita de 13 ori, aducand noi metode de a identifica adeptii satanei ( alunita fiind un semn concret al pactului cu diavolul) si a te ferii de vrajile aruncate de acestia.

va urma…

bibliografie: A Brief History of Witchcraft Persecutions before Salem
by Douglas Linder (2005)

noaptea de 23 spre 24 august

02 Oct 2009 2 comentarii

by ana-maria in pagini murdare ale unei istorii mai putin stiute

Se spune ca la prima intalnire avuta de Hernic al II-lea al Frantei cu Catherine de Medici, regele ii adreseaza viitoarei sale neveste urmatoarea remarca: „Doamnã, mã tem cã mirositi a mort…”. Putea fi o prevestire a ceea ce urma sa se intample pe parcursul anilor domniei ei. Istorici spun ca domnia Catherinei a fost cea care a dat startul intrigilor sangeroase, a uneltirilor si a razboaielor civile, ce au culminat cu noaptea Sfantului Bartolomeu.
Meticulozitatea politicii florentine, importata in Franta prin regina Catherine, va avea drept consecinte segmentarea Curtii Franceze in mai multe tabere adverse, fiecare tinzand catre ocuparea tronului. Luptele din culise, manevrate abil de regina mama, urmareau aducerea la domnie a unui suveran docil, usor influentabil de temuta florentina. Enigma era: cine va fi alesul?
De ceva vreme, tanarul si instabilul rege Carol al IX-lea era impins incet, dar sigur, spre marginea prapastiei nebuniei. Maini invizibile impregnau doze de arsenic pe filele cartilor si tratatelor sale de vanatoare… Otrava isi va face efectul, agravand problemele sistemului sau nervos labil, apoplectic. Cu prilejul casatoriei – aranjate – intre Henri de Bearn – conducatorul partidei hughenote – si Margueritte de France, sora regelui, “…cea numita Margot…”, Catherine nu va precupeti nici un efort in a arata “dusmanilor” din afara unitatea monarhiei franceze, in interiorul careia adeptii celor doua confesiuni, catolica si reformata, au facut un pas pozitiv, punand definitiv capat razboaielor religioase. Si, pentru ca cei doi miri, cu precadere salbaticul var din Bearn, obisnuit cu vanatorile solitare in frumosii munti navarrezi, sa se simta pe cel mai inalt piedestal, a aranjat in graba mari petreceri in capitala franceza. Tabloul Curtii franceze, foarte plastic, o amestecatura de nobili protestanti si catolici, se prezenta astfel in ultima zi a festivitatilor, 23 august 1572. LA 22 AUGUST 1572, un atentat bine regizat este pus la cale contra amiralului de Coligny, in vreme ce acesta se intorcea de la o intrevedere cu regele, avuta la Luvru, in vederea apropiatului razboi cu Spania, “motto-ul” politicii ascunse a reginei mama. Locuinta provizorie a marelui Coligny, reprezentantul partidei hughenote, se afla in Palatul Rochefort, pe actuala Rue de Rivoli, binecunoscuta ca important punct de atractie turistica… Era primul dintr-un sir lung de atentate puse la cale de temuta regina florentina Catherine de Medicis, pe tot parcursul acelei tenebroase zile si in dimineata urmatoare, dupa macelul care a curmat vietile a peste 30.000 protestanti calvini.
In aceeasi zi, plina de festivitati grandioase ce marcau casatoria printului Henri de Navarre cu sora regelui, Margueritte de France, regele Carol cauta sa musamalizeze atentatul planuit de mama sa si se deplaseaza la locuinta “bunului sau parinte” spre a-l consola. Dupa moartea lui Coligny,masacrele s-au tinut lant si dincolo de hotarele Parisului, timp de cinci zile, revolta cuprinzand pe rand marile orase ale Frantei: Lyon, Dijon, Blois si Tours. Carol al IX-lea a revendicat aceste acte profund anticrestine, cu prilejul armistitiului de la Boulogne din 1573, dar increderea hughenotilor era deja zdruncinata si prietenii sai il parasisera definitiv. Cifra totala a victimelor din Noaptea Sfantului Bartolomeu, pe intreg teritoriul francez s-a ridicat la aproximativ 500.000 de oameni, ucisi sau stigmatizati pe viata.
O noapte ce a lasat un gust amar atat catolicilor cat si protestantilor.

senzualitate imbaiata in sange

29 Mai 2009 11 comentarii

by ana-maria in pagini murdare ale unei istorii mai putin stiute

Gandul nemuririi ne incearca pe toti! Ideea de a fi vesnic si pe deasupra si tanar i-a tentat pe multi, inca de la inceputurile negre ale omenirii. Povesti de groaza se ridica si astazi din perioada a Evului Mediu, povesti tesute cu fir subtire de sange nevinovat.
“Contesa Bathory este considerata cea mai infama criminala in serie din istoria lumii. Multe zvonuri au circulat in acea vreme despre fetele de tarani angajate la castel care dispareau ca prin minune fara ca nimeni sa le mai vada vreodata sau sa mai stie ceva de ele. Aceste zvonuri au ajuns la urechile regelui Mathias al II-lea, care a trimis o comisie sa verifice autenticitatea lor. Soldatii au intrat in castel la timp pentru a descoperi cadavrul unei fete, o alta care era pe moarte si sa elibereze alte cateva, care se aflau inchise in temnitele castelului. Printre activitatile preferate ale reginei se aflau: mutilarea totala, mutilarea mainilor sau a organelor genitale, batai indelungate, muscaturi ale fetei si corpului, amputarea bratelor sau a altor parti ale corpului si infometarea victimelor pana la moarte.
Se pare ca aceste crime au avut loc pe o perioada indelungata de 25 de ani. A fost condamnata numai pentru 80 de victime, insa se pare ca numarul lor neoficial se ridica la cateva sute. Datorita statutului ei social, contesa nu putea fi judecata, insa a fost inchisa intr-o singura camera a castelului, pana cand a decedat, patru ani mai tarziu. Rautatea extrema a acestei contese a insapimantat lumea, iar folclorul local i-a atribuit si fapte care se pare ca nu le-a infaptuit. Cea mai cunoscuta dintre ele este ca Elizabeth Bathory se imbaia in sangele tinerelor pe care le omora, insa acesta teorie nu a fost dovedita nicioadata, negasindu-se dovezi in sprijinul ei.” ( citatul este luat de site-ul www.descopera.ro)
” Nascuta in 1560, la aprope un secol de la moartea lui Vlad Tepes, „Erzebet” (Elizabeth) Bathory era un copil educat in bogatie si cu privilegii, al carui rude apropriate au devenit cardinali, prim ministrii sau regi. Din pacate, alti membrii ai numeroasei sale familii practicau magia neagra, satanismul si lezbianismul. Se presupune ca nici una dintre acestea nu i-au ramas straine lui Elizabeth pe cand crestea.
Renumita sa descendenta si frumusetea extraordinara au facut-o sa cada prada aranjamentelor politice. La varsta de 11 ani era deja promisa.
La 14 ani dadea nastere unui copil conceput cu un tanar taran chiar la castelul viitoarei sale soacre, contesa Ursula Nadasdy.
Pe 8 mai 1575 s-a casatorit cu contele Ferencz (Frantz) Nadasdy, pe cand ea avea 15 ani, iar el 25. Ea si-a pastrat numele (fiind mai important), iar contele si l-a schimbat in F. Bathory.
Elizabeth a preluat castelul Sarvar, proprietatea familiei Nadasdy, pe cand sotul sau a plecat pe campul de lupta de unde a raportat multe victorii impotriva turcilor, capatand numele de „Cavalerul Negru al Ungariei”. De asemenea a imprumutat coroanei maghiare sume importante de bani pentru a finanta razboiul.
Contele si-a ascuns mireasa adanc in muntii Carpati, in nordul Ungariei. Noua casa a lui Elizabeth era fortareata izolata pe care o reprezenta castelul Csejthe. Vaile din jur erau pamanturi prospere muncite de tarani superstitiosi. Putina distractie era de gasit in micutul sat Csejthe, de la poalele muntelui pe care era construita fortificatia.
Elizabeth insa n-a fost impresionata nici de viata sa conjugala si nici de strania sa izolare, dar nici contele nu a incercat sa-i alunge plictiseala. I-a ramas alaturi destul cat sa se asigure ca linia sa va continua apoi a plecat iar pe front. In timp, contesa Bathory a dat nastere a 3 fiice: Anna in 1585, Orsika (Ursula), Kato (Katherine) si in final unui fiu, Paul, in 1598.
S-a impus ca o stapana cruda. Parea sa-i faca placere faptul ca taranilor le era teama de ea si de firea sa iute. In afara de a-si admira frumusetea timp de ore intregi in oglida, a avut multi amanti tineri si chiar a fugit cu unul, dar s-a intors curand acasa, iar contele a iertat-o. Un alt lucru pe care tanara Elizabeth il facea cand era singura la castel era sa se duca sa-si viziteze matusa , contesa Klara Bathory, o bisexuala declarata. Se presupune ca se simtea bine in compania matusii sale, din moment ce o vizita des.
Printre nenumaratii amanti pe care i-a avut, localnicii au crezut despre unul ca este el insusi un vampir, datorita supletii neobisnuite, a palorii si a dintilor foarte ascutiti. Subita sa disparitie de pe proprietate nu a facut decat sa le alimenteze convingerile satenilor inspaimantati care au devenit si mai prudenti pentru a nu o supara pe contesa. Printre celelalte activitati frecvente se numarau tortusarea si biciuirea tinerelor sale servitoare, folosind intai metode invatate de la matusa sa lezbiana, iar mai apoi masinariile aduse de conte in temnitele casteluluo Csejthe.
Si-a adunat de asemenea oameni de incredere, o „infirmiera” de incredere si alti cativa practicieni ai magiei intunecate, alature de care a inceput sa-si aprofundeze cunostintele in domeniul vrajitoriei.
Elizabeth fusese dintotdeauna un copil superficial si egoist, iar lucrul pe care-l pretuia cel mai mult era frumusetea sa naturala. Pe la 25 de ani incepea sa devina evident ca frumusetea sa incepea sa paleasca. Temperamentul sau a devenit inca si mai imprevizibil, iar actele sale de cruzime fata de servitoarele sale au atins un punct extrem. Tinere fete erau tarate in temnite si torturate fara mila, uneori intr-un mod ritualic. Nimeni nu indraznea sa le apere pe fete de frica contesei.
In 1600 sotul sau a murit, iar Elizabeth a devenit cu adevarat stapana peste pamanturile sale atat de izolate. Dupa ce a scapat de copiii sai trimitandu-i rudelor si de soacra sa, contesa a fost libera asa cum isi dorea.
A reusit chiar sa aduca in castel cele mai ingrozitoare instrumente de tortura. Un automatism cunoscut drept „Iron Maiden” (Fecioara de metal) si originar din Nuremberg, a fost adus in camera de tortura. Aceasta papusa era de statura si culoarea unei fiinte umane. Goala, vopsita, acoperita cu bijuterii si cu par blond si lung pana-n pamant, avea un mecanism care-i permitea sa-si arcuiasca buzele formand un zambet si sa-si miste ochiii.
Pentru ca fecioara sa functioneze era necesar sa fie atinse unele dintre pietrele pretioase din colierul sau. Elizabeth isi instruia una dintre servitoare sa aranjeze bijuteriile de pe Iron Maiden, iar cand o anumita bijuterie era miscata, fecioara ar fi luat fata-n brate iar tepi ii ieseau din sani. Fata ar fi sangerat repede pana la moarte. Odata sacrificiul terminat, o alta piatra era atinsa: bratele cadeau pe langa trup, zambetul si ochii se stingeau, iar criminala devenea iar fecioara nemiscata in cosciugul sau.
O cusca –prea scunda pentru a sta drept in ea, dar prea ingusta pentru a te putea aseza- ce era una din jucariile preferate ale contesei. Atarnand de o coarda si cu zeci de tepi fixati pe bare, cusca era balansata inainte si inapoi astfel incat fata care era inauntru sa fie sfasiata de tepi.
In aceasta perioada se presupune ca a capatat si pasiunea pentru sange. Elizabeth era acum pe la 40 de ani si era disperata sa gaseasca o modalitate de a ramane tanara. Pana atunci, nici unul dintre ritualurile sale intunecate nu au avut succes in a restaura frumusetea sa palinda. Intr-o zi, una dintre noile sale servitoare a infuriat-o pe contesa atat de tare incat a lovit-o peste fata. Sange ce a iesit pe nasul fetei i-a murdarit mana, iar dupa ce s-a sters, a fost convinsa ca pielea ei arata mai bine. Fara sa piarda o secunda, a dat ordin unui servitor sa o ucida pe tanara si sa-i stranga sangele intr-un tub pentru a se putea spala cu el.
Elizabeth a dat ordin ca mai multe fecioare sa fie aduse in temnite. Timp de 10 ani, servitorii sai de incredere i-au satisfacut setea de sange aducand fetele sub pretextul ca le asigura un loc bun de munca. Isi ajutau de asemenea stapana in odioasele metode de a le extrage sangele fetelor, iar noaptea luau corpurile si le ingropau. Dar numarul tinerelor din regiune a scazut, iar ingrozita, Elizabeth a gasit o alta metoda de a aduce tinere in ascunzatoarea sa din munti. Famiile aristocratice cautau mereu tutore pentru fetele lor, care sa fie aducate in privinta eticii si a bunelor maniere. Contesa Bathory, a carei linie era lunga si impecabila, era alegerea perfecta. Nu i-a luat mult lui Elizabeth pana si-a achizitionat urmatoarele victime.
Cand fete simple dispareau fara urma, nimeni nu punea prea multe intrebari si scuze erau inventate, dar cand tinere aristocratice au disparut, nu a trecut mult pana ce familiile s-au plans. Neglijenta crescanda a lui Elizabeth n-a facut decat sa le faciliteze autoritatile munca. In loc sa le mai ingroape, ea si servitorii sai au inceput pur si simplu sa arunce trupurile afara pentru lupi. Nu a trecut mult pana ce ramasitele au fost descoperite. Vesti cu privire la atrocitatile comise de Elizabeth au ajuns la regele Matei al-II-lea. Chiar varul contesei a fost trimis sa investigheze.
In noaptea de 30 decembrie 1610, soldatii au dat peste o scena care le-a inghetat sangele-n vene: 6 tinere moarte sau pe moarte, toate torturate in moduri groaznice. Zeci de alte cadavre au fost gasite in castel si in imprejurimi. Elizabeth si complicii sai au fost imediat arestati. Toti in afara de ea au fost judecati si condamnati.
Elizabeth nu a putut fi judecata si nici executata pentru ca sub legea maghiara era ilegal sa incerci sa condamni un cetatean de origine nobila. Determinat sa nu o lase pe contesa sa scape nepedepsita pentru 600 de crime (612 documentate conform jurnalului lui Elizabeth), parlamentul a dat o lege in regim de urgenta si a dat dispozitie pentru ca ea sa fie zidita de vie in turnul mic al castelului Csejthe. Singurul ei contact cu garzile era cand i se aducea mancarea prin gaura mica.
Patru ani mai tarziu, „Contesa Sangelui” Elizabeth Bathory murea la varsta de 54 de ani. Nici macar o data nu s-a cait pentru actele savarsite.” sursa: http://x-vampires-x.piczo.com/
Nu stiu cat din aceste povestiri despre Contesa Sangelui sunt adevarate, cert este ca o figura diabolica -precum aceasta- in jurul careia s-au creat legende infioratoare nu poate fi de neglijat… cine are urechi sa asculte si sa ia aminte…

Valeria – crima si sexualitate

14 Mai 2009 8 comentarii

by ana-maria in pagini murdare ale unei istorii mai putin stiute

Revin la Imperiul Roman pentru a va povesti despre o femeie. Ce este femeia? O intrebare cu o infinitate de raspunsuri ( date pe seama starii in care te afli, desigur ).
Valeria Messalina (22-48 d.Hr.), cea dea treia sotie a imparatului Claudius, a fost notata in necrutatoarea istorie, drept una dintre cele mai focoase amante. Casatorita la aproximativ 20 de ani cu un barbat mult mai in varsta ( Claudius avand 48 de ani ) Messalina a reusit sa conduca marele Imperiu Roman din spatele unor barbati puternici. O adevarata nimfomana, aceasta tanara se prezenta in fiecare seara in lupanare ascunzandu-si dependenta de sex dupa o identitate falsa. Daca homosexualitatea era ceva aclimatizat, adulterul insa, era pedepsit aspru: faptasele erau inchise in templul lui Venus si violate in mod repetat.
Messalina stia sa-si ascunda faptele extraconjugale, il adormea pe imparat cu ajutorul opiumului si ii trimitea o fata care sa-l intretina pana la intorcerea ei.
Tanara are un sfarsit tragic. Indragostita de Gaius Silus, Messalina il convinge pe noul ei amant sa se desparta de nevasta si intentioneaza sa il urce pe tronul imperiului. Tradata de secretarul imparatului, Narcissus, Valeria moare ucisa de soldatii sotului ei. Ascunsa in stufaris, Messalina ii trimite lui Claudius un bilet prin care isi cerea iertare. Imparatul aproape cedeaza, insa secretarul sau, simtind pericolul, profita de betia augustului si da ordin ca infidela sa fie omorata.
A ramas consemnat ca Messalina isi omora amantii. “Astfel au sfarsit Britannicus si Claudius, desi acesta din urma lua, preventiv, mici doze de otrava pentru a se imuniza. Nimeni nu poate sti exact care este numarul crimelor pe care le-a ordonat Messalina, dar numele ei a devenit sinonim cu greseala, viciul si manipularea.”

Bibilografie:”Amante celebre care au schimbat istoria lumii”articol din ziare.com Duminica, 13 Ianuarie 2008

zei imperfecti

10 Mai 2009 10 comentarii

by ana-maria in pagini murdare ale unei istorii mai putin stiute

Aristotel spunea :”Homo naturaliter animal sociale” (Omul prin natura este animal social), insa au existat oameni carora latura animalica le-a acaparat componentele umane. Despre Nero se poate spune deschis ca a fost un astfel de om.
Fiu al lui Domitius Athenobarbus şi al Agrippinei Minor, drumul lui Nero spre tronul Imperiului Roman a fost deschis in momentul in care mama sa a devenit a patra sotie a imparatului Claudiu. Tanarul, inclinat spre arte, a devenit imparat la numai 17 ani, sotie fiindu-i Octavia. Suetonius il descrie – intr-un mod batjocoritor – pe acesta in “Nero 51″ ca fiind un băiat „de statură aproape mijlocie, corpul plin de pete şi respingător, părul blond, faţa mai degrabă frumoasă decât plăcută, ochii albaştrii şi miopi, gâtul gros, pântecul proeminent, picioarele foarte subţiri, în sfârşit o sănătate excelentă”. Neinteresat de politica, Nero lasa aceasta preocupare iritanta unui grup restrans de persoane, printre care se numarau Agrippina ( mama sa ), Burrus şi Seneca.
Indragostit de Poppea Sabinia, soţia senatorului Marcus Salvius Othon, Nero (influentat de amanta) da ordin ca Agrippina sa fie omorata. Primul atentat asupra mamei sale esueaza, insa in vila ei din Golful Neapole aceasta este injunghiata in pantec. La vederea trupului neinsufletit Nero exclama: „Ia uite, nu mi-am dat niciodată seama ca am avut o mama aşa de frumoasă”. Dupa aceasta infioratore crima, apetitul imparatului pentru faradelegi creste. Desi aflat la Anzio, se presupune ca Nero ar fi dat foc Romei doar de amorul artei. Multi il acuzau pe el de aceasta atrocitate. Intors in Roma, Nero gaseste rapid vinovatii: o secta ce incepuse sa ia amploare, numita crestini. Urmeaza obisnuitele arestari, obisnuitele torturi, obisnuitele marturisiri. Unii din ei au fost aruncaţi la fiare, alţii răstigniţi, iar alţii unşi cu răşină şi transformaţi în torţe vii.
Dupa acest episod, Poppea moare din cauza unui avort. Nero este si de data asta criminalul. In urma unei certe îi trăsese un picior în pântece. Rătăcind îndurerat pe străzi, a întâlnit într-o zi un tinerel, Sporus, care semăna ciudat de mult la faţă cu moarta. L-a dus cu el la palat, a pus să-l castreze şi l-a luat de nevastă. Nero a ajuns la sinucidere ca mai toti cei de teapa lui. Amenintat de Galba ( care in urma unei lovituri de stat ajunge imparat ) Nero isi pune capat zilelor in data de 9 iunie 68 d.H, ajutat de secretarul Epafroditus. Nu avusese curajul sa o faca singur.
Ultima s-a replica a fost:„Ah, ce artist dispare cu mine!”.

bibliografie : Wikipedia